Despre mierea de salcâm Apidava + homemade face mask.

Hei girls,

 

Astăzi am susținut ultimul examen și oficial s-a mai dus o sesiune. Nu am avut prea mult timp la dispoziție pentru a scrie în ultima vreme, dar de acum încolo aș vrea să o fac cât de des pot. În această postare m-am gândit să vă povestesc câte ceva despre un subiect drag mie și anume, produsele apicole.

Cei de la Apidava au în portofoliul lor diverse tipuri de miere, printre care și preferata mea, cea de salcâm. De ce îmi place atât de mult mierea de salcâm?

  • este parfumată și dulce, dar nu atât de dulce precum mierea polifloră
  • conține o grămadă de vitamine precum B1, B2, B6, B12
  • ajută în tratarea insomniilor, durerilor de stomac și a tusei
  • rămâne fluidă, nu se cristalizează foarte repede
  • o mulțime de minerale: potasiu, calciu

 

2

Eu îi găsesc diverse întrebuințări și nu îmi lipsește niciodată din casă. Nu sunt o mare băutoare de ceai, dar atunci când o fac, îmi place să-l îndulcesc cu jumătate de linguriță de miere. În schimb, ador cafeaua și contrar multor altor tipuri de miere pe care le-am încercat în cafea, cea de salcâm nu schimbă absolut deloc gustul acesteia. De asemenea, de două sau trei ori pe săptamană obișnuiesc să iau o linguriță de miere pe stomacul gol. Desigur că puteți încorpora mierea și în diverse rețete pentru micul dejun, sau mai simplu, să o întindeți pe păine prăjită cu unt.

În această postare vreau să vă arat cum mai folosesc eu mierea, pe lângă utilizările ei cunoscute de toată lumea. Cam o dată la două săptămâni îmi place să îmi fac o mască naturală pe bază de miere. Nu aveți nevoie decât de două ingrediente, o linguriță din mierea voastră preferată și o jumătate de avocado bine copt. Puteți folosi orice tip de miere doriți, eu o prefer pe aceasta de salcâm. Plus că cea de la Apidava are o metodă de dozaj foarte ok. Nu prea îmi iese cu desfăcutul borcanelor, așa că metoda aceasta chiar îmi este la îndemână.

1.jpg

Pentru mască nu aveți nevoie decât de un bol și o linguriță. Puneți jumătate de avocado în bol și o linguriță de miere. Fructul de avocado trebuie să fie bine copt pentru a se pasa ușor, iar prin adăugarea linguriței de miere, masca va căpăta o consistență cremoasă. Le amestecați până la omogenizare, iar apoi o aplicați pe ten. Cantitățile acestea sunt perfecte pentru o utilizare. Eu rămân cu masca timp de 10-15 minute, iar apoi o înlătur cu apă călduță. Tenul arată sănătos și luminos cu un mic efort. Plus de asta, masca noastră e naturală.

 

Ce tip de miere preferați? Ce spuneți despre această mască?

 

Hugs& kisses

Reclame

25 de gânduri despre „Despre mierea de salcâm Apidava + homemade face mask.

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: